Tanti V mă calcă pe nervi

Când m-am mutat la tanti V. era început de martie, cu soare ce-i drept, dar soare cu dinţi. Încă o lună cât a mai durat frigul, am făcut foc în cameră de două ori. Tanti se plângea de iarnă şi de cât de scumpe sunt gazele, dar nu ştiu cum se făcea, de fiecare dată când intram la ea, o căldură plăcută îmi moleşea încheieturile. Apoi am observat un calorifer electric aşezat strategic lângă fotoliul ei. Mai târziu am aflat şi explicaţia. Tanti V. era ilegalistă! În spatele patului avea o priză care nu era conectată la „contoar”.
La insistenţele mele, într-o duminică mi-au făcut şi părinţii o vizită. Primul lucru care le-a dat fiori, a fost clovnul de plastic agăţat strategic lângă ieşirea din camera mea:

Au rămas trăzniţi când au văzut gaura cea secsi din geamul de la baie:

Iar mama era să leşine când a dat cu ochii de Michael Jackson cel pudic.
Într-un final, când şi-au mai venit în fire, am insistat să ieşim să ne plimbăm un pic, poate chiar să bem câte un cico pe undeva. Auzind că vrem să ne bucurăm de acea zi însorită, tanti V. a deschis brusc doi ochi mari şi lăcrimoşi:
-A, foarte bine că mergeţi la plimbare. Josephine, du-o pe mama ta şi în parcul cutare. Ştiţi, doamnă, şi mie-mi place să mă plimb prin parcuri, doar că în general merg singură. Ce să faci dacă eşti văduvă şi copiilor nu le pasă de tine?
-Doamna V., de ce nu veniţi cu noi?! E păcat să staţi în casă acum că-i aşa frumos afară!
Cu dinţii încleştaţi şi ochii ieşiţi din orbite, îi făceam semne disperate mamei să tacă.
-O, dar n-aş vrea să vă deranjez. E drept că n-am mai ieşit de mult. Eu i-am mai spus din când în când Josephinei să ieşim la plimbare, dar ştiţi cum sunt copiii din ziua de astăzi. Nu au timp să stea cu noi, bătrânii.
-Josephine! Se poate! O laşi pe doamna V. să stea singură cuc în casă!
Deja mai aveam puţin şi mă sufocam. Simţeam cum mă transform într-o mare vânătă. Tata lângă mine se strofoca să-şi înăbuşe brusca veselie.
-Aş veni, dar nu vreau să se supere Josephine pe mine. Poate vrea să stea doar cu voi…
-Prostii! Ar fi chiar încântată să ne însoţiţi. Nu-i aşa, Josephine?
La privirea fioroasă a mamei mi-am adunat forţele şi le-am transformat într-un surâs livid:
-Da, chiar m-aş bucura. Haideţi şi dumneavoastră, vă rog.
Cu chiu, cu vai, am ieşit din casă. Eu cu tata înainte, bodogănind amândoi despre anumite babe care nu te lasă nici să respiri, mama şi cu tanti V. în spate, discutând despre vreme, vremuri şi copii.
La întoarcere, într-un acces de caritate, aflând că tanti V. îşi va petrece Paştele singură, mama a făcut greşeala fatală de-a o chema de sărbători la noi.