Mari mistere ale lumii

Azi dimineaţă m-am trezit din nou târziu. Adică la 7 fără un sfert. Nu potrivisem ceasul cumsecade.
Şi mă ridic eu din pat, mă întind, mă scarpin în fund şi mă gândesc cu ce să mă îmbrac, îmi iau ştrampii, şosetele şi pantalonii, îmi aleg bluza, îmi iau prosopul, caut papucii de casă şi-o aud:

GeoGetăă! Da’ tu nu te mai trezeşti?! Că e şaptee! toate astea spuse cumva pe nas cu glas piţigăiat, tremurat de indignare.

Mă duc la baie, mă spăl pe faţă, mă spăl la subsuoară ca să nu dau ca ţăranca cu parfum peste putoare, mă spăl pe dinţi, iau bluza, mă îmbrac şi la 7:05 ies din casă. Duamna ieşise ca de obicei la 7:03.

Şi-n tot timpul ăsta, un singur gând aveam în cap: De ce oare s-a obosit să mă cheme? Doar aşa să văd ce suflet bun şi mare are ea că mă scoală cu 5 minute înainte de plecare, ştiind clar că nu am cum să fiu gata în timpul ăla?

Soră-mea cu blană

Una scurtă aşa de dimineaţă.

Ieşind de la doctor eu şi Geraldine ne zgâiam prin vitrine în căutare de haine.
– Geraldine, vrei o blană?
– Da!
– Ia hormoni.

Zilele astea, adică mâine sau poimâine, există posibilitatea ca ceva să se schimbe radical în viaţa mea.

Vă rog să-mi ţineţi pumnii.

Nu Geraldine, nu-ţi spun despre ce e vorba. Tot ce trebuie să ştii este că dacă e să se împlinească o să vezi lucruri pe care nu credeai că le vei vedea vreodată. Te iubesc.

Acum singura problemă e că nu mai prea pot dormi noaptea.

Ca să vedeţi şi voi ce înseamnă să ai o soră iubitoare

„GERALDINE, TREBUIE SĂ MĂ AJUŢI CU CEVA!
deci
după cum ţi-am explicat acum ceva vreme, s-a întâmplat acţiunea regretabilă că mi-am peirdut toata muzica bună din calculator şi de ceva timp simt nevoia să ascult nişte muzică mai ‘tare’, care în mp3 player se traduce printr-o singură melodie rătăcită a lu’ Muse.
PLS ajutor!”
Am scris eu pe mess astăzi la 10, implorând-o, după cum bine puteţi vedea, pe soră-mea să mă ajute. Adică să-mi trimită şi mie o melodie sau două pe mail ca să scutur puţintel monotonia asta ce mă covârşeşte.
Şi ca să nu zică că soră-sa e scorpie, i-am şi lăsat libertate deplină de alegere.
Sunt orele 13:28 şi încă nu am primit absout nimic altceva în afară de un „zi ce vrei?” alături de o faţă galbenă ce-mi arăta că o cam deranjez din preocupările sale înalte de a se scobi în nas.

Deci mersi mult, tu. Las’ că dau mâine banii pe autobuz şi pe metrou ca să mă duc să dau banii pe un CD de la un magazin găsit pe net în Rotterdam. Când puteam foarte bine să nu plătesc nimic pentru că am o soră cu calculator acasă.
No lasă că vezi tu data viitoare când îţi uiţi cartea de la bibliotecă la mine cum o să-ţi râd în nas.

GeoGeta

Ovali

Salut. Ştiu că ai treabă, dar mai dă şi tu un semn de viaţă din când în când, să ştiu şi eu că eşti bine. Că tu despre mine poţi citi oricând aici pe blog.
Să ştii că m-am apucat de alergat. Alerg cam în fiecare seară de câteva zile, şi când e prea urât afară fac exerciţii în casă. De fumat nu mai fumez, dar asta ai citit-o acum ceva zile.
M-am înscris la un curs de dans şi până acum am învăţat quickstep şi cha-cha – sau „ţia-ţia” dacă ar fi s-o citez pe profesoară. Step n-am găsit. N-au pe nicăieri.
Avem un coleg nou, polonez, drăguţ foc (deşi cu un început de chelie în vârful capului – chiar, am observat asta destul de des la polonezi).
Şi nu ştiu ce să-ţi mai spun aici în văzul lumii. (Că am uitat să-ţi spun, în ultimul timp am avut şi 20 de vizualizări pe zi! Nu, nu-mi fac iluzii. Nu-i din cauză că scriu mai bine. Am mai comentat pe ceva bloguri şi a mai intrat lumea să vadă ce-i cu mine. Probabil că mai mult de 10 secunde nu iroseşte nici un străin pe aici.)
A, ba ştiu. La mulţi ani.

GeoGeta te salută!

Anunţ foarte important!

Reiau:

Anunţ foarte important.
Pentru că m-a străfulgerat străfulgerarea în străfundul unei clipe, de acum nu mă mai cheamă Josephine, sau Jo. (Soră-mea, îmi pare rău. Te rog să nu mă renegi.)

Iubiţii mei vizitatori, de acum mă voi numi GeoGeta (cunoscătorii ştie şi cunoaşte).

PS: Deşi nu mai sunt în ţară, cei dintre voi ce mă cunoaşteţi puteţi sta liniştiţi. Nu plănuiesc să fac înconjurul pământului.

Blestemul pozei

Acum ceva timp, holbându-mă pe tot felul de saituri cu poze am dat peste asta:

Şi după aia am văzut-o pe asta şi m-am gândit, uite, domnule cum poate omu’ să scoată material pornografic dintr-o sculptură perfect inofensivă:

Apoi am observat că artistul fotograf a avut inspiraţia să pozeze şi asta:

După ce m-am sufocat aproape de râs, m-am gândit că nu se poate să fiu singura care se amuză, aşa că le-am descărcat şi i le-am trimis pe post de VID (Veri Importănt Dochiumenţ) prietenului Gaetano. Care a râs şi el.
Şi toate bune şi frumoase până acum căteva zile când am observat ceva îngrijorător. De fiecare dată când vreau să scot ceva la imprimantă calculatorul mă întreabă dacă doresc să imprim şi una dintre imaginile alăturate. Şi-mi arată diverse alte tabele. Mai nou, printre tabelele alea s-a strecurat şi una dintre pozele de mai sus. Ia ghici care? Bine-nţeles. Poza cu numărul 3.
Am aruncat-o la gunoi. Tot apare. Din gunoi am aruncat-o de tot. Tot apare. Am căutat-o în fiecare fibră a computerului. Nu e pe nicăieri. Ea, poza, nu mai există decât printre imaginile gata să fie scoase la imprimantă.
Şi acum vă veţi întreba, dar de ce Jo se stresează atât pentru poza unei opere de artă?
Ei bine, mai nou şeful meu îşi face scanările de pe compul meu. Ce mă fac dacă va avea poftă să şi tragă ceva la imprimantă?!

Previous Older Entries