Caracterizarea blogului meu

Flegme de suflet.

Mă gândeam eu aşa

A trecut mai bine un an de când n-am mai vorbit cu Jani. Şi au trecut patru de când l-am cunoscut. Mi-am dat seama de asta aseară, când ne-am conversat un pic pe ‘ternet. Şi el mi-a zis aşa „but i have always known that i will meet you again, just this feeling, and i dont feel like it is necessary to „be in touch” all the time by e- mail or something”, la care eu i-am răspuns astfel: „cause the lack of words is sometimes better that a lot of empty ones and i prefer feeling that i missed someone rather than feeling awkward because i have nothing more to say”.

Şi asta-mi aduce aminte de mama acuma, pe care am sunat-o aseară şi care la fiecare vorbă pe care i-o spuneam îmi răspundea cu „aşa, bine, no acuma hai să ne vedem de treburi.” Şi când i-am spus „trebuie să te sun odată să putem vorbi în tihnă” mi-a zis „în tihnă o să vorbim când vii acasă”. Şi am înţeles-o. Ce rost are până la urmă să dăm banii pe telefoane doar ca să ne spunem cât de dor ne este una de cealaltă? Cu un telefon situaţia nu se va schimba. Ba mai mult, riscăm să ne certăm inutil când îmi simte vocea prea încărcată de tutun. Până la urmă am ajuns la concluzia că o să-mi scrie scrisori.
Nu am înţeles niciodată părinţii care-şi sună copiii de 5 ori pe zi să vadă dacă au mâncat sau nu, când au făcut caca şi la ce oră au râgâit ultima dată. De fapt, îi înţeleg. Doar că mă bucur că la mine nu e cazul.

Întotdeauna am considerat că prietenul adevărat este cel cu care nu este necesar să vorbeşti. Cel cu care tăcerea nu-ţi aduce un sentiment de vinovăţie.
***
M-am gândit că după ce termin munca pe şantier, cu banii pe care îi strâng să trăiesc o perioadă pe undeva. I-am spus şi lui Jani de ideea asta a mea şi până la urmă am stabilit că o să mergem împreună. El îmi spunea că am putea să stăm în Filnalnda, eu mă gândeam la România. Dar pe de altă parte şi eu aş vrea să merg în Finlanda, la fel cum şi el şi-ar dori să revină în România.

Ideea e foarte simplă. Vreau să mă rup de lume o perioadă şi să nu fac altceva decât să citesc şi să scriu. Un fel de autocunoaştere. Iar Jani ar fi o bună companie pentru că vom avea multe tăceri frumoase, plus că işi doreşte acelaşi lucru.
Mi-ar plăcea mult să merg în Finlanda pentru asta dar România e mai ieftină. Şi nu doar atât. Pentru că visez să fie ca o vacanţă de vară la bunici. Şi mi-e dor de aroma familiară a aerului, de atingerea cunoscută a razelor de soare.

Îi spuneam cuiva că n-aş putea să locuiesc pentru totdeauna în alt loc pentru că mi-ar lipsi prea mult peisajele din România. Şi mi-a replicat că natura e frumoasă peste tot. Da. Aşa e. Dar eu recunosc ca făcând parte din mine doar natura în care am copilărit.

Aici în Olanda m-am plimbat mult cu bicicleta. Am stat pe iarbă, am colindat prin păduri. Şi pentru prima dată de când mă ştiu, m-am simţit străină în natură. Mi-a plăcut ca o haină care-i stă bine cuiva, dar pe care eu n-aş purta-o niciodată. Pentru că mie nu mi se potriveşte. Şi nici nu-mi doresc să mi se potrivească.

Nume de pisică

Când am avut pisică o chema Nuşca.
Acuma dac-aş mai avea una i-aş spune Lenuţa sau Paraschiva. Dar nu am decât una pictată pe cana de la serviciu şi mi-e cam jenă să mă răţoiesc la ea cu făi Paraschivo, mai frigi mult?
Dac-aş avea motan i-aş spune Nae.

Ăsta e un comentariul pe care m-am chinuit ieri o zi întreagă să-l postez pe un blog care-mi place. Mai exact al domnului Florescu. Cred că am postat 5 comentarii de când mă ştiu, aşa că ieri, când am văzut că nu vrea şi nu vrea m-am încrancenat şi mai tare.
Până la urmă mi-a venit o idee salvatoare şi am sunat-o pe soră-mea.
Sor-meo, ce faci? Tu! Eşti în maşină?! Futui. Auzi, vezi că-ţi las un offline, postează-l şi tu pe blogul cutare.
Azi de dimineaţă:
Eu: ai reusit sa trimiti?
Ea: ce sa trimit? 8h35
Eu: cum ce sa trimti?! 8h35
Ea: fii mai explicita 8h35
Eu: ai cazut in cap aseara? 8h35
Ea: aseara conduceam cand am vb cu tine 8h36
Eu: te-am rugat sa postezi comentariul ala 8h36
pe blogul ala 8h36
ca eu nu puteam 8h36
Dânsa: trebuia sa am grija la viteze si altele spre exemplu sa nu ma bag in cretinu din fata care pusese brusc frana 8h36
mnoh ti-l pun 8h36
Io: de ce dracu crezi ca ti-am trimis comentariul?! 8h36
in loc sa-ti trimit un simplu link? 8h37
il mai ai? 8h37
comentariul? 8h37
Dumneaei: Când am avut pisică o chema Nuşca.
Acuma dac-aş mai avea una i-aş spune Lenuţa sau Paraschiva. Dar nu am decât una pictată pe cana de la serviciu şi mi-e cam jenă să mă răţoiesc la ea cu făi Paraschivo, mai frigi mult?
Dac-aş avea motan i-aş spune Nae. 8h37
Eu: k 8h38
oricum e cam tarziu 8h38
ca zicea ca se incheie nush ce la nushce ora 8h38
Dânsa: nu stiu cum sa-l pun 8h39
Eu: cum adica? 8h39
Domniţa: adica nu arata nicaieri posteaza comentariu 8h40
Eu: incearca pe un alt articol 8h40
si pune un ps 8h40
Ea: nu pot
ne pare rau dar nu va putem indeplini cererea

No, şi cam aşa nu am reuşit să postez comentariul. Şi acum nu mai reuşesc să intru pe nici un cont blogspot. Na. Şi nici sor-mea.
Aşa că, domnu’ Florescu, am şi eu rugămintea, dacă mi-oţi citi articolu’ şi v-o fi milă de mine, să-i propuneţi domnişoarei şi numele ce vi le-am zis eu. Că poate i-o place vre-unu.

Azi

Astăzi trăiesc de un an într-un sat uitat de lume. Singură. Vremea mi-o petrec după cum e timpul. Fac plimbări lungi prin pădure, mă mai întâlnesc din când în când cu sătenii, mai ajut câte un puşti la teme. Citesc cât pot de mult şi scriu. Basme. Aerul e curat şi tare. E toamnă şi soarele a suflat cu caramel coroanele copacilor. Stau pe iarbă şi mă scald în soare călduţ. Sunt calmă şi plutesc în propriul corp.
Casa e mică şi curată.
Foarte rar ascult şi muzică.
Fereastra casei e umbrită de un măr. In spatele lui se întinde livada. Iarba a fost proaspăt cosită, pentru ultima dată în anul ăsta şi pe podelele negre de lemn lucios se scurge o năframă de soare cu miros de fân reavăn. Înainte să adorm cutreier cu privirea cerul înstelat dintre crengile copacului. Un ghem galben de pisică toarce mulţumită la picioarele mele.
Cât a fost vară mergeam la scăldat în râul din capul satului şi-acum am piele de miere.
Adorm şi visez că zbor.

Mare

Mare

Dilemă

Am visat să creez şi în fiecare încercare m-am lovit de mine. Pentru a crea trebuie să mă uit pe mine. Dar cum să fac asta când în acelaşi timp eu vreau să mă descopăr? Poate ar fi timpul să mă accept.

Analize

De fiecare dată când mă înfuriu pe mine însămi încerc să mă autopedepsesc. Am părul scurt de ceva timp. Şi azi aş vrea să-l tund din nou. Pentru că vreau să renunţ pentru o perioadă la a fi femeie fată şi deci la a avea nevoie de un băiat/bărbat lângă mine. Şi nu ştiu cum mi-am făcut eu ideea asta, dar simt cumva că renunţând la lungimea părului meu renunţ la sexualitate. Vreau să postesc din punctul ăsta de vedere cât mai mult timp. Vreau să încerc să fiu castă. Pentru că vreau ca atunci când va veni momentul să pot iubi fără remuşcări. Şi nu doar atât. Cel mai important e că vreau să renunţ la căutările mele exterioare pentru a-mi regăsi sufletul. Pe care simt de ceva vreme că încep să-l pierd. De când mă ştiu am trei aluniţe în palma dreaptă, dispuse într-un triunghi echilateral. Când mă simt curată sufleteşte şi plină de avânt şi viaţă, cele trei pete se disting fără probleme. În momentul în care încep să-mi murdăresc sufletul cum fac acum, culoarea lor începe să pălească. Una dintre ele s-a ascuns deja în căuşul palmei şi doar cu greu mai reuşesc să o găsesc. Alta a început să se înjumătăţească. Mi-e frică să-mi pierd aluniţele pentru că de când eram mică le-am văzut ca pe un semn de protecţie. La fel cum credeam că unchiul meu care a murit, deşi nu m-a cunoscut niciodată, veghează asupra mea. Dar toate astea simţeam atunci şi simt şi-acum, vin cu o condiţie şi anume să-mi păstrez sufletul cât de curat pot. Nu mă refer la curăţenie religioasă ci vorbesc de un soi de lumină pe care o simţeam înăuntrul meu. Sunt ceva ani de când am pierdut acea lumină, ani pe care i-am petrecut în căutări disperate a unei salvări din exterior. A unei mâini care să-mi ghideze ieşirea din ceaţa mocirloasă în care mă avântasem cu bună ştiinţă, curioasă fiind să văd ce se află dincolo. Pentru că din acea ceaţă răzbăteau, şi răzbat în continuare voci care-mi spun cât de plăcut şi de bine e acolo unde se află ele. A fost mult mai simplu să mă avânt în ceaţa plăcerilor fizice decât să caut altă cale. Îmi place să fac dragoste. Îmi place să dansez şi să simt. Îmi place senzualitatea. Îmi place să dau corpului meu mişcări unduioase şi alintate de pisică răsfăţată. Îmi plac atingerile masculine, să simt cum corpul meu firav îi uimeşte şi îi încântă. Îmi place să le văd surâsul de copii alintaţi la mângâierile mele. Şi ştiu că nu este nimic greşit în asta. Dar mai simt că toate astea aşteaptă un singur om. Care întârzie să apară. Iar eu nu am răbdare. Şi îl caut. Şi de data asta trebuie să mă opresc. Altfel, atunci când în sfârşit va veni, nu voi mai avea ce să-i dau.
Şi în acelaşi timp vreau să reîncep să învăţ, să citesc. Vreau să-mi găsesc şi eu un ţel în viaţă. Ceva în slujba căruia să pot pune toată energia asta care zace-n mine. Ca să pot râde din nou fericită că sunt obosită de o muncă ce-mi face plăcere.

Previous Older Entries