Mi-am futut calculatorul. I-am aplicat lovitura decisivă ieri la 06:45. Acuma dacă l-aş avea lângă mine l-aş trânti de pământ. Nu l-am trântit încă pentru că trăiesc cu speranţa că va putea fi reparat. Aşa că rugaţi-vă pentru el să poată fi reparat, ca altfel îl aşteaptă cel puţin un topor. Da. Ştiu că nu e vina calculatorului. Da. Ştiu că ar trebui să-mi canalizez furia spre scopuri pozitive. Dar asta şi fac. Fut una unui calculator ca să nu fut una unui om nevinovat. E bine aşa?

Oboseală

Pare că nu mai am putere nici să visez. Pentru a putea visa, probabil, e nevoie să vezi mai mult decât macarale, tractoare, beton şi oţel cât e ziua de lungă. Nici n-aş avea cum să văd altceva. Plec la serviciu pe întuneric şi mă întorc pe întuneric. De la 6 la şase. Lumina zilei o văd câte o jumătate de oră, dacă am noroc. Adică în pauzele de ţigară şi în drumul până în containerul de vis-a-vis. Care pare tot timpul prea scurt. În rest neoane şi monitor. Şi neoane.
Sâmbăta ajung acasă la 1 jumate, e drept. Dar mi-e o lehamite atât de mare încât stau închisă în cameră cât e ziua de lungă şi mă zgâiesc la filme sau ascult muzică.
Duminica ies cu bicicleta şi încerc să uit de ziua de mâine, când va trebui s-o iau de la capăt.
Aşa că strâng din dinţi şi încerc să rezist, gândindu-mă că mai e un pic şi trece. Ca atunci când, mică fiind, mă loveam la genunchi şi durerea îmi părea mai slabă la gândul că peste o săptămână nu va mai râmâne nici urmă din zgârietură.
În curând voi ajunge acasă unde sper că voi avea parte de linişte.
De revelion mi-ar plăcea să stau într-o cabană liniştită la poale de munte şi să nu mai ştiu de nimeni şi nimic. Trei sau patru zile. Să mă culc devreme şi să mă trezesc şi mai devreme, să mă plimb şi să fac oameni de zăpadă. Şi să fie linişte.

Sunt obosită.

Dar o să-mi iau revanşa în cele două luni de libertate pe care o să mi le cumpăr cu banii câştigaţi aici. Două luni în care să reînvăţ să desenez, în care să scriu şi să citesc după pofta inimii, în care voi face fotografii şi mă voi plimba, mă voi târşi undeva la soare şi voi sta aşa, cu mâinile sub cap, ore în şir, fără să mă gândesc la nimic.

Maistru de Erecţie?

Oare cum o fi să fii Maistru de Erecţie?
Erection Foreman…

Sus

Trece timpul…
Şi cum trece!
Ca un fir de aer rece
Când mai gros,
Când mai subţire
Şi-mi rămne-n amintire
Mă-nfioară şi mă scaldă
Şi mă lasă într-o baltă
De dorinţe şi de vise
Şi de doruri necuprinse.
Când mai mari,
când mai mărunte,
Balta mea de doruri multe,
Cum te vei seca o dată
Să laşi loc la altă baltă…

Trece timpul…
Şi cum trece!
Ca un zbor în aer rece
Tot mai sus,
Tot mai departe
Înspre cele zări înalte
Ce se-arată printre nori,
Suflete, cât poţi să zbori?
Nu te-o stinge-odat’ o ploaie?
Că prea arzi în vâlvătaie.
Nu te-i face un cărbune,
Să-mi laşi linişte în lume?
Că mi-e greu sufletul meu,
Să te urmăresc mereu.

Fie soare, fie ploaie
Îţi iei caii la bătaie
Şi fugi, nene şi fugi
De pământul îl mănânci
Şi când cred că te-am cuprins
Râzi uşor,
Scrâşneşti din dinţi,
Tremuri coada,
Te îndoi,
Scuturi aripile moi
Şi fugi iară vijelie
De nici gând nu te mai ştie,
Fir-ar ea, viaţă să fie.

Tot mai sus, sufletul meu,
Să-ţi ajute Dumnezeu.