Ca prin ceață

Mă covârșește imobilitatea ochilor
Mei
Astăzi.

Mi se scurge sufletul prin ochi
Ușor
Ca un vânt călduț de vară
Și încerc să-i mișc
Să opresc sufletul să-mi iasă.
Și încerc să-i închid
Să pun o stavilă șuvoiului de suflet.

Dar ei rămân în continuare
Două găuri
Prin care
Mi se termină sufletul.

Anunțuri

Despre păr

M-a tuns mama ieri
Și mă uitam
Cum apele părului cafeniu spre negru
Se încolăcesc în jurul
Degetelor ei
Și mi se sparg în mici cascade
Pe gât
Pe umeri
Și pe față
Și se risipesc
Pe parchetul lustruit
Și lăcuit cu multă grijă
De tata.

Și ca să se răzbune,
Firele mele de păr
Mă gâdilau
Și-mi înțepau obrajii.

Ba la un moment dat
Au și sărit în gura mamei
Ca pentru a rămâne
Legate de un trup iubitor.
Dar mama le-a scuipat scurt
Iar eu le-am dat
Cu furie
Jos
De pe gât
De pe umeri
Și față,
Pentru că nu le mai vroiam.
Iar ele trebuia să accepte asta.
Era timpul să plece
Și să mă lase să fiu
Măcar pentru câteva zile
Copil.

Pe peronul 6

Am hotărât să-mi fac jurnal
Nici nu știu de ce
Doar că azi mi s-a făcut dor de ducă.

Mă duceam să-mi iau pachetul de la mama
Și era cald ca vara
Și trenul venea în gară
Iar eu îi mergeam în întâmpinare
Uitându-mă la umbra ce mi se plimba
Nonșalant,
Printre crăpăturile asfaltului,
Deasupra unei vome
Și a unui scuipat
Și părea atât de detașată de ele
Deși făceau parte din ea.

Era cald și umbra mea
Nu-mi aparținea
Se plimba pe asfalt
Și m-am bucurat pentru ea
Pentru cât de zveltă era
Și delicată
Pe asfaltul peronului 6
Din Gara de Nord.

M-am bucurat și pentru asfalt
Când am văzut că
Atins fiind de umbra mea
Nu mai era
Al peronului 6
Din Gara de Nord,
Ci fugise pe un deal
Șerpuind lăptos
În umbră de plopi.

Aș fi putut merge o viață
Urmărindu-mi umbra.

(Ne)Poezie

Am încercat să scriu o poezie cu rimă
Sau măcar cu ritm,
Dar cuvintele mi s-au risipit cumva
În sala de clasă
Prin gurile a zeci de studente
Gureșe ca –
Nu ca niște vrăbii
Pentru că a venit primăvara și acum
Toate studentele sunt colorate
Ci ca –
Ca niște pițigoi,
Poate.
Da,
Ca
Un stol de pițigoi
Așezat la umbră
De frunză
De viță de vie.

Și cum încercam să scriu o poezie cu rimă
Sau măcar cu ritm
(Și n-am reușit),
M-am gândit să adun la un loc
Niște cuvinte cu gust de savarină
Rece
Vara.
Așa că mi-am căscat mintea,
Am închis ochii
Și le-am zis să vină
(Cuvintelor adică).
Dar se topiseră odată cu ultima
Bucată de zăpadă neagră
De la colțul străzii.

No, și când am văzut că mi s-au scurs cuvintele
Pe marginea trotuarului
Până într-o gură de canal,
M-am gândit că aș putea să mă deprim măcar
Așa, din lipsă de ocupație.
Dar a venit primăvara
Și azi m-am îmbrăcat destul de frumos,
Cu cizmele mele de piele-ntoarsă,
Maro-roșiatică,
Din Olanda.
Mi-am pus și eșarfa cu verde și cărămiziu
Și mi-am prins părul frumos
Cu clame colorate
(Să nu se vadă că trebuia să-l spăl
Azi).

Așa că
Avea rost să mă deprim azi
Pentru că
Am încercat să scriu o poezie cu rimă
Sau măcar cu ritm
Și n-am reușit?