Sper ca cei care mi-au simtit lipsa sa se bucure

Acum in octombrie se fac trei ani de cand am inceput sa scriu aici. Ultimele lucruri le-am scris daca nu ma insel cam acum un an.
De curiozitate am luat articolele la puricat. Unele mi-au placut, altele mi-au lasat un gust amarui…

Vreau sa scriu din nou aici. Pentru asta o sa fac un pic de curatenie. N-o sa ma apuc sa sterg lucrurile care-mi displac sau cu care nu mai sunt de acord. Doar o sa tai randurile. Cine are rabdare si timp de pierdut, poate sa se chniuie sa le citeasca. Cu indulgenta, sau fara, dupa cum o simti.

In astia trei ani, dupa cum era si firesc, m-am transformat. Nu pot spune daca in bine sau in rau, tot ce pot sa sper e ca in bine. Asta, pana la urma, doar timpul o va decide.

Atat acum. Pana la viitorul articol, va doresc sa fiti voiosi si fericiti si cu dragoste in suflete.

Anunțuri

Păi vorba spaniolului… long time no Grigore

A trecut prea mult timp de când nu v-am mai scris, e drept. De pe la mijlocul verii cred când oricum am înșiruit niște fraze complet anapoda.
Într-un mail recent unul dintre cei doi oameni care mă citesc m-a acuzat că nu scriu pentru că trăiesc ‘plăcerile vinovate de început ale căsniciei’ ceea ce este complet neadevărat și foarte foarte departe de realitate. Îl anunț pe ceastă cale că nu am scris pentru că mi-a fost lene. Și n-am avut net ca lumea.
Acestea fiind spuse, hai să vă pun un pic la curent cu ce mi s-a întâmplat de când nu v-am mai scris:
– am crezut că m-am îndrăgostit, am petrecut ceva timp cu persoana respectivă, ne-a trecut;
– m-am hotărât să plec spre Maramureș;
– am făcut hemoroizi;
– mi-am amânat plecarea spre Maramureș;
– mi-au trecut hemoroizii;
– am plecat spre Maramureș;
– am început plimbarea prin Maramureș;
– era să fiu violată împreună cu soră-mea, am scăpat, ne-am dat cu Mocănița, era să murim când a deraiat Mocănița, am scăpat, soră-mea a plecat acasă, am mers la Borșa, era să fiu violată, am plecat de la Borșa, am plâns o oră la o biserică, m-am certat cu preotul în alta, am fost încuiată în biserică, m-am întors la Baia Mare;
– am încheiat plimbarea prin Maramureș;
– m-am întors la București;
– am început școala;
– m-am apucat de învățat.

Urmează: ‘Uimitoarea călătorie a GeoGetei prin țara Maramureșului’

La revedere Olanda

Astăzi este ultima mea zi de serviciu. Ultima zi în care o să vă scriu de pe acest computer. Poate ultima zi în care o să vă scriu din Olanda.

Acum că plec toată lumea vrea să mă salute, unii dintre ei cu un umor involuntar:

„I will miss you, thank you for a good work you dith, and good luck with your studies and futere.”

Motiv de bucurie

Dragii mei, bucuraţi-vă pentru mine, pentru că uichendul ăsta plec la Barcelona!
Hi hi hi!
De vineri până duminică.

Iar peste 3 săptămâni mă întorc în ţară! Pentru cel puţin un an!

Să ne sfătuim

Acuma dacă tot am intrat pe aici, hai să vă povestesc ce mi s-a năzărit acu’ când am fost acasă. M-am gândit mult dacă să vă zic chestia asta sau nu, că mi-era frică să nu-mi fure cineva ideea și să nu mai apuc s-o duc la capăt. Dar mi-am dat seama că io nu prea am șanse să fac treaba asta, așa că m-aș bucura mult dacă ar fi cineva să-i surâdă treaba.
Cum vă spuneam, sor’mea m-a dus la Brașov. Și drumul până acolo e frumos și mă-ndeamnă la visare. Și din vis în vis m-am gândit că tare ar fi fain dacă s-ar face o treabă. Să se facă o călătorie prin juma’ de țară călare. Cu popasuri prin păduri și sate, cu mers țanțoș prin orașe, cu popasuri noaptea la lumină de foc. La început mi s-a părut o idee prea nebună ca să poată fi pusă în practică, dar pe măsură ce m-am gândit la ea mi-am dat seama că se poate face. Un fel de redescoperire a României.
Ce ziceți, oare s-ar putea face? Avem destule herghelii care ar avea nevoie de reclamă. Numa’ la Sâmbăta au o mândrețe de cai. Și Dumnezeu știe că avem nevoie să ne aducem aminte în ce rai trăim.
Ei, cum vi s-ar părea?

Promit să vă scriu cât mai curând cu putinţă, că am chestii foarte faine să vă arăt! Doar că acum-acum nu pot. Sper ca în seara asta să vă bucur.

Planuri de viitor

Deci, când o să am ferma mea, pe langă vaci cai şi bivoliţe o să am neapărat, dar neapărat, capre. Îs înnebunită după laptele şi brânza de capră. Să mănânci şi să dai cu pălăria după câini. Nu-mi vine să cred că am stat 20 şi ceva de ani fără să ştiu ce-s alea.
Mooamă, şi-o să fac brânză brânză de capră!!!
GeoGeta, copila munţilor şi-a caprelor.

Acuma mai am o chestie de făcut. Să beau lapte de oaie şi după aia vă anunţ dacă voi avea şi din alea la fermă sau nu. Că experienţă cu căpuşele am deja.

Previous Older Entries