Uimitoarea călătorie a GeoGetei – partea I

02 Dec 2010 2 comentarii

by grigoreserizea in Uimitoarea călătorie a GeoGetei prin țara Maramureșului

Și acum ar fi cazul să vă povestesc uimitoarea mea călătorie. Trebuie să recunosc să mi-a fost destul de greu să pornesc așa singură de nebună pe plaiuri necunoscute. Poate că și din cauza asta mi-a luat atât de mult timp să mă hotărăsc unde anume să merg. Într-un final după multe complicații pe care nu are rost să vi le povestesc m-am urcat în tren spre Baia Mare. Înainte să plec însă i-am spus soră-mii că dacă vrea să participe și ea la marea expediție o aștept acolo o zi. Până să vină ea am făcut rost de o hartă turistică a județului și am întrebat în dreapta și-n stânga pe unde ar trebui să mă plimb. Mi-am cumpărat și un Maramureș Pass care mi-a fost de mare folos – trebuie să felicit cu ocazia asta inițiativa Consiliului Județean Maramureș.
Traseul trebuia să fie următorul: de la Baia Mare luam mașina până în Baia Sprie iar de acolo urma să mergem pe jos până în Cavnic. Dacă simțeam că nu mai putem luam o mașină. În Cavnic urcam până la Creasta Cocoșului, asta ne-ar fi ocupat toată ziua, după care porneam pe jos înspre Budești unde ne și opream să dormim. De la Budești porneam pe jos înspre Ocna Șugatag de unde luam autobuzul ca să ajungem seara în Sighetul Marmației. Acolo am fi închiriat biciclete și am fi mers de dimineață până la Săpânța după care ne-am fi întors să vizităm Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.. Din Sighet am fi pornit încet înspre Vișeul de Sus ca să ne dăm cu Mocănița după care am fi plecat spre Borșa să vedem Cascada Cailor, am fi dormit o noapte acolo și am fi luat mașina până la Moisei după care am fi pornit pe jos până în Bogdan Vodă. De acolo am fi pornit înspre Bârsana, am fi dormit la mânăstire și-am fi pornit pe jos înspre Călinești apoi din nou înspre Budești-Cavnic, pentru a ne întoarce în Baia Mare și a merge acasă. Traseu ușor, fără complicații pentru care aveam la dispoziție două săptămâni.
Zis și făcut.
Am plecat de acasă marți noapte și am ajuns în Baia Mare miercuri dimineață. Am așteptat-o pe soră-mea care a ajuns joi, timp în care am cules informații. Când a ajuns i-am zis că plecăm vineri la 7-8, orice s-ar întâmpla.
Vineri la 11 ne-am prezentat conștiincioase la autobuz. Deși luasem în cârcă greul bagajelor, Geraldine a început să se plângă de dureri de spate și să mă înjure că-i distrug sănătatea. Astfel că odată ajunse în Baia Sprie prima oprire a fost la poștă unde am expediat acasă tot ce ni s-a părut a fi de prisos. Adică două pulovere, o pereche de blugi, două maiouri, o carte a ei, o hartă auto a României de juma’ de chil, o pereche de adidași și alte asemenea nimicuri. Când am luat din nou bagajele în spate am simțit că plutim. Pe la 3 eram gata de plecare. Târziu. Da. Asta ne-am zis și noi. Drept urmare ne-am așezat cuminți la ocazie. Ce rost avea să ne rupem spatele 20 de km din prima zi? Peste o oră i s-a făcut milă unui nene cumsecade de fețele noastre miloage și ne-a dus până în Cavnic. Având cortul cu noi și un mare spirit de aventură am refuzat să căutăm o pensiune și am întrebat în stânga și în dreapta dacă ne primește cineva în curte. Nu ne vroia nimeni. Rucsacii deveneau din ce în ce mai grei iar fețele noastre din ce în ce mai lungi. Trecând pe lângă o curte i s-a făcut milă unei femei de noi și s-a oferit să ne conducă până la marginea pădurii într-un loc liniștit și cu izvor. N-am mai ajuns până acolo totuși pentru că ne-am întâlnit pe drum cu o vecină care ne-a zis că sigur ne primește fiu-său la el în curte.
Și așa am ajuns la pensiunea Adina unde am fost primite foarte călduros de fiica proprietarilor plecați la un chef al salvamontiștilor. M-am apucat să instalez cortul, nerăbdătoare să-l inaugurez. N-am mai inaugurat nimic pentru că s-a lăsat așa un frig seara că ne-am adăpostit zgribulite în pensiune, ne-am făcut un ceai cald și ne-am uitat la televizor.
A doua zi de dimineață am făcut cunoștință cu foarte simpatica doamnă Adina și cu soțul ei, domnul Gabi. Aflând că plănuim să urcăm până la Creasta Cocoșului, domnul Gabi l-a sunat pe domnul Cristi, coleg din Salvamont, rugându-l să ne întovărășească până acolo, cel mai probabil pentru a nu fi nevoiți să salveze două nenorocite din pustietate.
Domnul Cristi, îndatoritor a acceptat să ne fie ghid așa că pe la 11 am pornit înspre creastă. Pe la jumătatea drumului am făcut un popas și am fript niște cârnăciori, am mâncat și ne-am bucurat de priveliște, după care am continuat să urcăm. Am mâncat afine, ne-am bucurat de priveliștea fantastică și am coborât. Acuma, eu nu știu ce impresie i-am făcut noi omului, dar el a fost un tovarăș de drumeție cum rar am fi putut întâlni și mult timp după ce am plecat din Cavnic ne-am amintit cu drag de el.
La pensiune, doamna Adina ne aștepta cu un bulz cu ouă și smântână din care am mâncat până n-am mai avut aer. Domnul Gabi ne-a tot servit cu horincă și când a văzut că eu cu soră-mea tot refuzăm politicos ne-a zis că ‘numa porcul mănâncă fără să guste niște horincă înainte’ așa că de voie, de nevoie, am dat două pahare pe gât și ne-am înveselit brusc.
A doua zi de dimineață ne-am luat casa în spinare și am pornit spre Budești după ce ne-am luat un călduros la revedere de la gazdele noastre.